Știți deja că obișnuiesc să împărtășesc experiențele mele cu voi și acest lucru îl voi face și astăzi. Am descoperit recent purificatorul Lavan și l-am catalogat rapid drept o investiție pentru siguranță.
Pentru început trebuie să punctez că nu este vorba despre un singur produs ci despre un brand care ne ajută să fim safe fie că vorbim despre propria locuință sau despre spațiul în care ne desfășurăm activitatea (birou, săli de ședință, etc). Sună bine, nu? Sigur că sună, pentru că sterilizatoarele Lavan sunt disponibile în diverse forme, designuri si prețuri. Chiar pentru orice buzunar.
Experiența mea cu Purificatorul Lavan
Văzut. Plăcut. Achiziționat. De ce? Din dorința de a purifica aerul din locuință și, desigur, din dorința de a mă proteja atât pe mine cât și întreaga familie. Cu toții știm că trecem printr-o perioadă în care dezinfectarea și sterilizarea sunt foarte importante pentru propria sănătate iar acest aparat se descurcă de minune.
Un alt aspect care mi-a atras atenția și a înclinat balanța spre achiziționarea aparatului a fost designul acestuia, fiind unul dintre puținele produse de acest gen care nu arată înfricoșător ci modern, fiind foarte ușor de integrat în orice încăpere fără să ne supere vizual.
Ce face Purificatorul Lavan?
Distruge bacteriile, virusurile și purifică aerul în proporție de 99.9%, reușind cu brio acest lucru în încăperi de până la 60 mp. Cu acest aparat putem dezinfecta și steriliza chiar și mașina, telefonul, banii, cheile, bijuteriie, vizierele, măștile de protecție, întreaga casă, laptopurile, saloanele, sălile de așteptare, etc.
Modul de folosire este foarte simplu iar tot ce trebuie să facem este să îl plasăm în încăperea dorită, să setăm timpul de sterilizare după care să părăsim încăperea. Când micuțul și-a terminat treaba, ne întoarcem, aerisim (cca. 30 min) și ne bucurăm de un aer proaspăt (un aspect foarte important) și de o încăpere curată care emană siguranță. Un mare plus primește acest aparat datorită faptului că se poate controla de la distanță (prin pereți, dulapuri, indiferent de unghi) cu ajutorul telecomenzii.
Cum acționează acest purificator?
Aș putea spune că pândește și se năpustește asupra DNA-ului microorganismelor, distrugând structurile DNA/RNA. Acestea își pierd funcția de reproducere și de replicare. Nu știu cât de reticenți sunteți voi dar, ca să clarificăm acest lucru vă spun și că acest aparat a fost testat și certificat pentru distrugerea virusurilor și a bacteriilor precum Candida albicans, Staphylococcus aureus, E. coli, etc.
De reținut! De preferat ar fi să nu existe plante, animale sau oameni în încăpere în timpul funcționării. Aveți mare grijă și nu priviți direct la sursa de lumină UV deoarece radiațiile externe puternice pot provoca erithem cutanat, iritarea conjunctivei și oboseală.
De ce recomand produsele LAVAN? Eliminând faptul că sunt produse calitative, Lavan convinge prin încredere și profesionalism. Poți folosi aceste produse (30 zile) iar dacă nu ești mulțumit, primești bănuții înapoi. În plus, returul este gratuit! Am enumerat aceste aspecte doar informativ căci, credeți-mă nu veți ajunge în punctul de a returna produsul, calitatea spunându-și cuvântul încă de la prima folosire.
Toate acestea fiind spuse, da, mă declar mulțumită de achiziția mea și sper că am reușit să vă povestesc despre acest purificator detaliat astfel ca și voi să faceți o alegere bună.
Tu ce alegi? Iata ce opțiuni ai:
Purificatorul Lavan – 36W, 60m², UVC + OZON
Produs recomandat pentru:
- dezinfectarea obiectelor
- sterilizarea saloanelor de spital
- dezinfectarea casei, a biroului, a sălilor de conferință
- purifică aerul în proporție de 99.9% cu ajutorul lămpii care generează și OZON.
Produs Testat și certificat!
Verifică PrețulLampă UV Auto
Produs recomandat pentru:
- sterilizarea și dezinfectarea spațiilor mici
- poate fi folosit în debara pentru dezinfectarea hainelor cu care ați fost afară
- poate fi folosit în dulapurile din bucătărie pentru a dezinfecta vesela
- poate fi folosit în baie, pantofar, în încăperile mici
Aceasta lampă are o putere de
2.5W, sterilizează un spațiu de 2m2 și deține încărcare USB.
Lampă UV Portabilă
Produs recomandat pentru:
- sterilizarea și dezinfectarea spațiilor mici
- poate fi folosit în debara pentru dezinfectarea hainelor cu care ați fost afară
- poate fi folosit în dulapurile din bucătărie pentru a dezinfecta vesela
- poate fi folosit în baie, pantofar, în încăperile mici
Aceasta lampă are o putere de 2.5W, o durată de viață de 8000 ore și, desigur, deține încărcare USB.
Verifică Prețul
Stick UV Reîncărcabil
Ultimul dar nu cel din urmă este acest stick drăguț care dezinfectează rapid și eficient: telefonul, cheile, bijuteriile, vesela, banii, clanța, tastatura, laptop-ul, etc
Mod de folosire: Se pornește stick-ul și acoperim cu lumina ledurilor UV suprafețele obiectelor pe care dorim să le dezinfectăm. În 10 secunde suprafețele sunt sterile. Micuțul este non-toxic, fără poluare, fără reziduri, fără mirosuri.
Se încarcă prin USB, are o putere de 5W și o durată de viață de 8000 ore.
Verifică Prețul
Eu folosesc în prezent un purificator pe baza de ozon, dar parcă mai tare mă tentează aceasta UV. Cred că o voi cumpăra și pe aceasta.
Te-am citit, am puricat magazinul si am cumparat. Chiar imi pare util si abia astept sa il incercam. Singuranta e importanta mai ales cu bebe mic
Eu nu am purificator dar am pus ochii pe unul de la Philips.
Nu stiam de acest purificator.Cred ca e o investitie absolut necesara
Chiar e bine de avut, am vrut sa cumpăr și eu de curând. 🔜 🎀 Când ma mut cu siguranță iau. 😊
Un purificator UV cred ca ne-ar ajuta sa avem un aer mai curat in casa.
Purificatorul Lavan – 36W, 60m², UVC + OZON mi se pare cel mai ok pentru inceput, mersi de recomandare, o iau serios in considerare!
Wow! Nu stiam ca exista astfel de aparate! Eu zic ca e super util, in special pentru cei care traiesc in orase mari, unde poluarea e si mai mare.
Multumesc pentru acest articol! Am mai descoperit ceva nou 😊
Chiar aș avea nevoie de un astfel de produs pentru camera mea și eram în căutare de unul de calitate. Cred că l-am găsit deja.
Am aflat de cava nou. Imi place stick-ul UV Reîncărcabil.
Purificatorul Lavan UVC + ozon este de departe alegerea mea. Mi l-am instalat în locul dedicat muncii de birou și relaxării, locul meu preferat.
Hmmm… Pare chiar foarte util. Voi lua în calcul achiziționarea unui astfel de aparat.
Am tot auzit in acest an de sterilizatoare de acest tip! Mi se par foarte utile mai ales in anumite situatii! Ma bucur ca exista in mai multe dimensiuni, suna super si cel pentru masina!
De cateva saptamani ma tot gandesc la un astfel de sterilizator pentru suprafete. Chiar discutam zilele trecute cu cineva si mi-a promis ca-mi trimite o lista de preturi cu astfel de lampi.
Ma tenteaza si pe mine acest produs, mai ales ca e pe drum si bebe nr.2, iar sanatatea celor mici e esentiala.
Chiar mi se pare super interesanta lampa asta UV. Este o investitie buna in orice casa.
Este pentru prima data cand aud de acest produs, dar trebuie sa recunosc ca ma tenteaza si chiar imi doresc si eu un astfel de produs